O altă formă de turism practicată în oraş este turismul de week-end care este o formă de turism de sejur scurt, care este practicat de către cei care locuiesc la distanţe relativ mici faţă de Municipiul Bistriţa. Motivaţia principală pentru acest gen de turism este tocmai oferta diversificată de turism şi servicii existente, iar scopul principal este dat de dorinţa de relaxare şi odihnă. Zonele de agrement, spaţiile verzi, dar şi atracţiile culturale conduc la crearea unor pachete turistice ce combină distracţia, cultura şi sportul şi constituie motivaţia necesară pentru petrecerea sfârşitului de săptămână în Municipiul Bistriţa.

Zone Verzi:

Pădurea Schullerwald

Face parte din zona de agrement Vest a Municipiului Bistriţa.   Această zonă cuprinde două baze sportive şi de agrement şi zona de recreere dată de pădure. Pe lângă vegetaţia şi peisagistica zonei, care atrage în special turiştii pentru petrecerea timpului liber din week-end, acesta mai cuprinde 1 scena pentru diverse activităţi cu caracter festiv (spectacole, evenimente ocazionale sau tradiţionale de interes local), fiind dotată şi cu mese şi bănci de lemn, necesare petrecerii în mod plăcut a timpului liber. 

Parcul Municipal

Este zonă naturală protejată şi se întinde pe o suprafaţă de 7 ha, paralel cu malul drept al pârâului Bistriţa. Acesta este dotat cu alei asfaltate, bănci, statui ale unor personalităţi culturale, chioşc pentru fanfară, amplasat în zona centrală, lângă Casa de cultură, situată adiacent parcului. La extremităţi, în partea de N-E şi în partea de S-V, parcul este delimitat de 2 locuri de joacă pentru copii dotate cu leagăne, balansoare, bârne de lemn şi alte spaţii de joacă. În zona centrală a parcului este amplasată o hartă cu planul acestuia şi principalele atracţii existente.

Dealul Codrişor

Este situat în partea de S-E a municipiului, paralel cu malul stâng la pârâului Bistriţa şi constituie pentru localnici un loc tradiţional de agrement şi recreere pentru petrecerea timpului liber la sfârşit de săptămână. Dealul este acoperit de pădure şi are o suprafaţă de cca. 50 ha, fiind accesibil auto din mai multe direcţii.  

Baze sportive:

Baza sportivă Gloria

Este amplasată în partea de N-E a Parcului municipal şi cuprinde stadionul de fotbal cu tribune pe 3 laturi, o sală de sport, un teren de antrenament cu gazon artificial şi 4 terenuri de tenis cu zgură.

Sala polivalentă

Este amplasată în vecinătatea Parcului municipal, fiind o clădire cu structură modernă, multifuncţională ce găzduieşte în prezent principalele spectacole şi evenimente culturale, artistice şi mai ales sportive din oraş.

Ştrandul Municipal Codrişor

Amplasat adiacent pârâului Bistriţa şi la poalele dealului Codrisor, vis-a vis de extremitatea vestică a Parcului Municipal.

Ştrandul se află în proprietatea Primăriei şi are următoarele dotări:

  • bazin olimpic (50 x 20 m) cu adâncime variabilă (1,80 + 3 m), cu blocstarturi;
  • două bazine pentru copii (h = 0,50 m ~i h = 0,70 m), cel mai mare având şi un tobogan din beton;
  • tribună cu gradene amplasată adiacent bazinului mare, sub dealul Codrişor;
  • pavilion grupuri sanitare, parter, situat în extremitatea estica a ştrandului, pe malul Bistriţei;
  • chioşc alimentaţie publică situat de asemenea în apropierea malului pârâului Bistriţa;
  • pavilion cabine vestiar (6 cabine) cu structură din lemn, amplasat în zona accesului în ştrand;
  • alte dotări și amenajări: bănci din lemn, panouri și coşuri de baschet, platforme gazonate pentru plajă, coşuri de gunoi.
     

 Baza sportivă şi de agrement "Mecanica"

Cuprinde un stadion de fotbal cu teren din gazon, teren de fotbal pentru antrenamente, cu gazon verde şi un teren de sport multifuncţional betonat. De asemenea este amenajat un ştrand cu un bazin (25x10m, h maximă 3m) care dispune de blocstarturi pentru concursurile de înot şi plajă cu gazon verde.

Pentru perioada de vară există un chioşc şi o terasă pentru desfacerea băuturilor şi produselor alimentare. Zona este dotată cu grupuri sanitare şi utilităţile necesare, iar accesul este asigurat de aleile interioare. Toată incinta este împrejmuită de gard din plasă şi sârmă.

Baza sportivă IPOREB 

Este situată în partea de N a bazei "Mecanica" (accesul fiind comun, pe drumul modernizat către acestea) şi cuprinde un teren de fotbal cu gazon, piscină în aer liber, un teren de sport multifuncţional, vestiare şi grupuri sanitare, baza fiind împrejmuită cu gard din plasă şi sârmă.

Baza Sportiva Raoul Arena

Adresa: str. Petru Maior
Localitate: Bistrita
Judet: Bistrita Nasaud
Telefon:  +40 749 015 430 

Baza Sportiva Alex

Adresa: Str. Avram Iancu, nr. 9
Localitate: Bistrita
Judet: Bistrita Nasaud
Telefon:  +40 743 050 969 

Tenis Club Reina

Adresa: DN17 la iesire din Unirea
Localitate: Bistrita
Judet: Bistrita Nasaud
Telefon:  +40 753 395 614 

Grand Slam Tennis Club

Adresa: Str. Drumul Cetatii nr 26-28
Localitate: Bistrita
Judet: Bistrita Nasaud

Telefon: 0742277695

Club Sportiv Tenis ELP Bistrita

Strada: Cuza Voda nr.5
Localitate:Bistrita
Judet: Bistrita Nasaud
Telefon:+40 0744 534 481 

Centrul SPA Casa EMA

Adresa: str. Parcului nr.2bis
Localitate: Bistrita
Judet: Bistrita Nasaud
Telefon: +40 363 401 497 

Centrul SPA Schreiner

Adresa: str. Subcetate 16A
Localitate: Bistrita
Judet: Bistrita Nasaud
Telefon:  +40 788 379 918

Galerie foto

Vremea

12°

max 18°
min

Harta centrelor turistice

HARTI

Preț carburant - 17.10.2017

B95 4,56 RON
LPG 2,30 RON
M 4,42 RON
M+ 4,93 RON

Curs valutar 17.10.2017

  • 1 EUR = 4.5586 RON 0.0009 %
  • 1 USD = 3.8492 RON 0.0077 %
  • 1 GBP = 5.0948 RON 0.0102 %